Mă simt oribil, groaznic. Astăzi a fost cea mai nasoală zi din viaţa mea de până acum; nu aş fi crezut că cineva se poate simţi în halul ăsta de oribil, de singur şi să îi fie atâta ruşine cu sine însăşi. Pfff...azi de dimineaţa abia asteptam să se termine ziua, să ajung la mine în pat, să fiu singură şi liniştită, să ştiu că totul a trecut, dar nimic nu este aşa cum am crezut că va fi.....nimic. Deşi sunt la sfârşitul zilei, deşi am vrut să fiu singură şi liniştită, să îmi limpezesc gândurile, realizez acuma că de fapt nu vreau să fiu chiar aşa de singură, vreau să fie cineva cu mine, dar numai acel cineva care chiar dacă nu crede şi uneori nu se vede asta, mă inţelege cel mai bine, ştie când să tacă şi când să vorbească, ştie să mă alinte, ştie să mă liniştească.
Simt că toată viaţa am aşteptat această persoană, iar eu nu ştiu să o aproprii, mă descurc în alte cazuri dar nu şi aici. Chiar aş vrea să aflu ce vrea o asemenea persoană de la mine şi să ajung în minoritate într-un final. Cred că ar fi pentru prima dată când m-aş bucura să fiu în minoritate şi să mă înşel, să ştiu că nu am dreptate în ceea ce susţin.
Vise....aşa ceva nu se va întâmpla; cu toate astea speranţa moare ultima chiar dacă tu o îngropi de vie sau dacă încerci să o sufoci luându-i tot aerul, ea rămâne...şi de cele mai multe ori provoacă durere şi dezamăgire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu